Review: Erykah Badu - New Amerykah: Part two (Return of the Ankh)

4.1/5
Erykah Badu (Erica Abi Wright) este o cantareata, producatoare muzicala, si actrita Americana. Stilul pe care il abordeaza include R&B, Hip Hop si jazz, dar este cel mai bine cunoscuta pentru dezvoltarea genului neo-soul, stilurile muzicale excentrice, si pentru felul ei de a se imbraca.

Albumul New Amerykah: Part two (Return of the Ankh) a fost lansat pe 30 Martie 2010. El vine in mod natural ca o urmare a albumului din 2008, New Amerykah Part One (4th World War), insa, chiar si dupa primele piese, este evident ca este foarte diferit de acesta. Fata de “Part One”, piesele de pe noul album sunt mult mai “concentrate”, si parca totul pare mult mai putin aglomerat, intr-un sens pozitiv. Astfel, "New Ameryhah Part Two" este mai “accesibil”, mai inteligibil fata de toate albumele Erykah Badu, pana in acest punct. Daca in Part One, tematica era bazata pe expunerea unei povesti despre dificultatile urbane impotriva drogurilor, violentei si a rasismului, Part Two pare, precum spune si subtitlul, (Return of the Ankh) o idee mai spiritual, fiind exprimat ca o reflectare interioara a artistei, infruntand subiecte personale precum dragostea, lipsa acesteia, si izolarea emotionala. 

Primul single al abumului, “WindowSeat”, a fost lansat pe 05.Februarie.2010, si a avut parte de un videoclip controversat, in care Badu umbla pe strada, aproape de locul asasinarii lui JFK, dezbracandu-se, pana la punctul la care, la sfarsitul melodiei, este si ea, la randul ei, asasinata. Are ca tema dorinta emotionala a artistei, ce se gaseste intr-o relatie lipsita de pasiune, si desi nu este o piesa ce s-a vrut “vitala” si inovativa, are o melodie calma ce te baga intr-o stare usor feerica, exprimand astfel, “matrita” generala a tuturor pieselor de pe album. 

Multe dintre melodii incep cu, sau incorporeaza un anumit un sunet specific, de diferite frecvente, ce este explicat, in mod inedit in a 7-a piesa de pe album, “Love”. Acolo se explica faptul ca principalelor doua sentimente in viata le corespund  anumite frecvente, sentimenul de frica avand o frecventa joasa, si lenta, iar dragostea o frecventa rapida si inalta. Astfel, tema melodiilor poate fi dedusa, cu ajutorul sunetelor pe care le incorporeaza. De exemplu, piesa ce deschide albumul “20 Feet Tall”, are un sunet, ce incepe cu frecventa joasa, trece rapid in frecventa inalta, ca apoi sa se opreasca, si sa treaca, din nou la frecventa joasa, iar versurile propriu-zise, au ca tema izolarea fortata(in spatele unui “20 feet wall”). Practic combinand aceste informatii putem deduce ca tema este cresterea intensitatii iubirii pana la un anumit punct, cand trece brusc la frica, si la izolarea sursei. Titlul piesei sugereaza dorinta artistei de a trece de acel perete de 20 de feet, devenind, chiar ea, de 20 de picioare (feet). 

Discul contine de asemenea piese upbeat, [ca “Fall in Love”, “Umm Hmm” “Agitation” sau “Turn Me Away (Get Munny)", al doilea single, una din piesele mele preferate de pe album.] Alte piese incluse sunt “Gone Baby Don’t Be Long” “You Loving Me” “Fall in love (Your Funeral)”, “Incense (Feat. Kristen Agnesta)” si “Out My Mind, Just in Time”

Albumul este astfel, o colectie foarte bine pusa la punct, de piese gandite in detaliu, ce merita fara dubiu ascultata. Influentele jazz cu neo-soul, cu vocea pura si expresiva a lui Erykah Badu, cu siguranta te pot introduce intr-o anumita stare, din care, cel putin mie, imi e greu sa ies, minute bune dupa ce acesta s-a terminat. In mod clar este un album pe care il recomand, odata cu reamintirea faptului ca muzica nu reprezinta doar ce se afla la suprafata, cel mai usor recognoscibil, ci si miezul, la care nu oricine ajunge.

PS: Bonus "Turn Me Away (Get Munny)" download gratis de pe 4shared.

Review: John Legend and The Roots - Wake up!

4.2/5

Trebuie sa incep prin a spune ca de cand a aparut John Legend, mi-a placut mult muzica lui. 2004, “Ordinary People”,2005 “With You I’m Born Again”, 2006 “Let’s go to the park PDA”, iar in 2008, albumul “Evolver” produs de Andre 3000 de la Outkast, din care mi-au placut toate piesele fara exceptie, in frunte cu “It’s over”, “Greenlight”, si mai ales “Cross The Line”. Insa cand am inceput sa “rasfoiesc” prin ultimul album, “Wake up” facut in colaborare cu cei de la The Roots, nu am fost foarte incantat. Poate pentru ca la prima auditie, nu a fost ceea ce ma asteptam. Insa mi-am zis ca este un album nou (lansat pe 21.Septembrie.2010) si ca totusi sa fac un review la el nu ar fi un lucru rau. Ce ma bucur ca nu am dat cu piciorul.

“Wake up” se intinde pe mai multe genuri muzicale, printre care funk, philly soul, reggae,  gospel, RnB si neo-soul, cu mici “pastile” de rap/hip-hop.  Multe dintre melodii sunt remake-uri ale unor piese soul din 1960 si 70. Piesa ce deschide albumul este "Hard Times", un cover al melodiei lui Baby Huey & the Babysitters, ce incepe intr-un stil specific albumelor lui John Legend, cu un preludiu vocal, ca apoi sa continue pe tempo-ul normal. A doua piesa, "Compared to What" este un funk tipic anilor ~80, in care John Legend isi da drumul la voce. Pe un player fara delay intre piese, se poate observa ca aceasta piesa si urmatoarea, “Wake Up Everybody”, cea care da titlul albumului, sunt facute sa se intrepatrunda, astfel incat sa para o singura melodie. “Wake Up Everybody” contine featuring cu Melanie Fiona, si cu Common, si are un mesaj motivational, precum alte piese ale lui legend ca “If You’re Out There” (Evolver, 2008). “Our Generation” se intoarce la stilul funk, urmat de preludiul melodiei “Little Ghetto Boy” ce incepe cu un funk mai domol, si apoi trece intr-un philly soul/RnB, introducand, pe featuring-ul lui Malik Yusef, melodia propriu zisa, “Little Ghetto Boy”, cu Black Thought, intr-un ritm molipsitor. Trebuie ascultate in ordine pentru a se intelege ceea ce spun. Apoi urmeaza “Hang on in There" un soul, cover dupa melodia lui Mike Kirkland. “Humanity” este piesa reggae, si dupa parerea mea este un mix foarte reusit a unei voci specifica unui stil, cu un alt stil total diferit. John Legend a mai abordat acest stil in duet cu Estelle (Come Over 2008), si ii prinde foarte bine. “Wholy Holy” este un cover Rnb a melodiei legendarului Marvin Gaye, si o schimbare de ritm foarte bine venita in acest punct al albumului. “I Can’t Write Lefthanded” este cea mai lunga piesa a albumului, cu 11:44 minute, si un exemplu foarte bun, ca o melodie nu este batuta in cuie pe un singur gen. Pe la 8:15 se produc o serie de schimbari ce exemplifica acest lucru foarte clar. "(I Wish I Knew How It Would Feel to Be) Free” este o piesa a formatiei Lighthouse Family, cu o puternica amprenta lasata de John Legend prin stilul specific si aranjamentul pianului. Ultima piesa, “Shine” incheie albumul, fiind foarte bine plasata, dupa genul pe care il abordeaza.

In concluzie, ma bucur foarte tare ca am ales sa fac totusi acest review, astfel am avut ocazia sa analizez in detaliu ceea ce este, dupa parerea mea, unul din cele mai bine gandite albume ale anului. Felicitarile mele lui John Legend si The Roots. Am spus la inceputul articolului ca au facut remake-uri, nu cover-uri, deoarece pentru mine cuvantul remake este mai potrivit. Au luat piesele si le-au facut din toate punctele de vedere ale lor. Recomand cunoscatorilor de muzica adevarata albumul cu toata inima.

Review: Eliza Doolittle - Eliza Doolittle

3.9/5

Eliza Doolittle. Cine? Eliza Doolittle! Nu ati auzit de ea? Poate pentru ca de abia anul acesta si-a facut debutul, iar la noi stirile ajung mai greu. Doar cel de-al doilea ei single, a reusit sa se strecoare la noi pe radio-uri sau pe posturile TV. Are 22 de ani, este din Marea Britanie, si este co-autoarea tuturor pieselor de pe albumul ei de debut, ce-i poarta numele. 

Acesta a fost lansat pe 12 Iulie 2010, fiind precedat de single-ul "Skinny Genes", care a inceput sa fie difuzat pe data de 11 Aprilie 2010. Ca si cel de-al doilea single, si ca si alte piese de pe album, "Skinny Genes" foloseste hook-uri ale unor piese mai vechi, in cazul acesta un fluierat ce se regaseste in melodia “Butterfly” a lui Andy Williams, din anul 1957. De altfel tot albumul foloseste aceste puternice influente retro, ce, alaturi de alte melodii ale cantaretelor britanice ca si Duffy, Kate Nash, Lilly Allen, Adele, sau Corinne Bailey Rae contribuie la umplerea, “cariei” ramase in urma disparitiei (sperabil temporare) a lui Amy Winehouse de pe piata muzicala. Al doilea single este “Pack Up”, ce a fost lansat pe 5 Iulie 2010. Versurile sunt construite sa includa titlul melodiei din 1915! “Pack Up Your Troubles in Your Old Kit-Bag “, Eliza Doolittle fiind “ajutata” de Lloyd Wade in cadrul refrenului, sa faca aceasta piesa un prea eficient, “ear worm” (cuvantul folosit de vorbitorii de engleza pentru cantecele ce iti raman in cap, fie ca vrei, fie nu) Alte melodii de pe album ce merita mentionate sunt “Missing”, “Back to Front”, sau una din preferatele mele, “A Smokey Room”, unde contrabasul dicteaza linia melodica fara sa “intervina” prea tare. Se simte ca toate inregistrarile sunt facute cu instrumente live, si mai mult, cu instrumentisti foarte buni. 

Recomand cu mare placere albumul, adeptilor stilului. Piesele sunt oarecum excentrice, au un aer foarte “fresh” desi practic “tipa” a anii 50. Cu toate ca albumul este predominant un album de vara, contine si melodii ce merg ascultate foarte bine la inceput de toamna.

Eliza Doolittle - Pack Up

Review: Maroon 5 - Hands All Over

3.3/5 
Maroon 5 este o trupa rock din Los Angeles, California, formata din Adam Levine (solist), James Valentine, Jesse Carmichael, Michael Madden, si Matt Flynn. Succesul pe plan mondial l-au obtinut odata cu lansarea albumului "Songs About Jane", ce a inclus piese ca "This Love", "She Will Be Loved", si "Sunday Morning". A urmat in 2006 Albumul "It Won't Be Soon Before Long". Single-urile au inclus "Makes me wonder" lansat inainte ca albumul sa fie scos la vanzare, "Wake Up Call", "Won't Go Home Without You", "If I never See Your Face Again" si "Goodnight, Goodnight". Ambele albume, dupa parerea mea, sunt exceptionale.

           Noul album (si aparent ultimul sub aceasta formula) a fost lansat oficial pe 21 Septembrie 2010, dupa 2 ani de munca de studio, si se numeste "Hands All Over". Contine 14 piese distincte, dintre care un featuring cu Lady Antebellum, iar ca bonus, inca 3 piese in versiunile acustice. In total 17. Primul single este "Misery", o melodie upbeat cu influente puternice funk, linia “wah” a chitarii electrice se continua pe tot parcursul celor 3:36 minute, mai putin la breakdown-ul de la 2:11. Misery se bucura, dupa cum ne-am obisnuit de vocea specifica, usor nazala a solistului Adam Levine, care reprezinta practic, semnatura Maroon 5. Versurile nu sunt iesite din comun, insa datorita unei strategii foarte bine gandita, in combinatie cu videoclipul pe care piesa l-a primit in luna Iulie,(la scurt timp dupa lansarea ca single), brusc incep sa capete sens. Al doilea single este de asemenea a doua piesa de pe album, "Give a Little More”, a fost lansat pe data de 17 August, si desi, este o melodie foarte buna, nu cred ca are factorul “X” pentru a urca pe pozita 1 in Nielsen Billboard. Albumul include de asemenea piesele “Stutter” (balbaiala), ce are dupa parerea mea versuri foarte reusite, si “Don’t Know Nothing”, amandoua continuand “trendul” upbeat inceput de Misery si Give A Little More. “Hands All over”, piesa ce da titlul albumului este putin mai dura, mai degraba spre rock, decat spre pop-rock-ul restului de piese. Spre ultima parte a albumului, asteptarile ar fi sa existe variatii mari, in tempo-uri, aranjamente, samd. (aici avand ca exemplu "Songs About Jane" - cu piese gen This love, Not coming Home, si variatii gen "Secret")  insa piesele par cam liniare, cu exceptia duetului cu Lady Antebellum, “Out Of Goodbyes”, care este o piesa foarte reusita, cu influente puternice country. De asemenea “No Curtain Call”, mi se pare o piesa buna, diferita de restul, care insa, odata cu linia melodica, cerea, in viziunea mea, o alta solutie de masterizare, unde melodia sa aiba mai multa “greutate”. [Trebuie sa spun ca cel mai tare de pe album (cel Deluxe) imi place coverul acustic de la If I Ain't Got You, melodia Aliciei Keys, si ca merita luat chiar si doar pentru aceasta piesa.]
           Ajungand astfel la finalul albumului, pot spune ca toate piesele sunt foarte bune, din punctele de vedere ale muzicii propriu-zise, tempo-uri, timbre, instrumente, etc., insa nu si din punct de vedere al feel-ului pe care mi l-a lasat. Probabil cea mai mare greseala a fost faptul ca am luat al doilea lor album, “Songs about Jane” ca punct de reper. Acolo piesele erau mult mai variate ca stil, aveau influenta mai mare din jazz, si cel mai important, personalitate. Ceea ce mi se pare ca “Hands All over” nu are. Totusi, il recomand. Este un album reusit, dar care din pacate, din cauza liniaritatii pieselor, ramane la o distanta destul de mare de “Songs About Jane si “It Won’t Be Soon Before Long”. 

Sam.

Previews:
Misery
Give A Little More
Stutter
Don't Know Nothing
Never Gonna Leave This Bed
I Can't Lie
Hands All Over
How
Get Back In My Life
Just A Feeling
Just A Goodbye
Out Of Goodbyes With Lady Antebellum
Last Chance
No Curtain Call
Never Gonna Leave This Bed (Acoustic)
Misery (Acoustic)
If I Ain't Got You

Salut, sunt Sam, si m-am decis sa deschid acest blog, unde m-am hotarat sa fac review-uri ale noilor albume de muzica lansate pe piata Globala, eliminand astfel limitarea pe care o ofera radiourile mainstream din romania, sau, "granitele" pe care le intalnim in fiecare zi, in momentul posibilitatii achizitionarii unui album la aproape doua luni de la lansarea acestuia in afara Romaniei, cu mai putine track-uri, samd. O sa incerc astfel sa centralizez informatia referitoare la ce muzica merita ascultata, datele lansarii albumelor, sau alte noutati din acelasi domeniu.
                                                                                                    Toate cele bune, Sam.